Istorie

Cuvantul ARHIVA provine din limba greaca ἀρχεῖον (arkheion), si se refera la domiciliu sau locuinta Archon, în care documente importante de stat, oficiale, au fost depuse si pastrate sub conducerea lui Archon.

ARHIVA reprezinta o acumulare de inregistrari istorice identificandu-se atat cu setul acestor inregistrari cat si cu locul in care se afla acestea (Glossary of Library and Internet Terms". University of South Dakota Library).

Documentele continute in arhiva, sunt documente din sursa primara, care s-au acumulat de-a lungul vietii si activitatii unui individ sau al unei organizatii si sunt pastrate pentru a evidentia functia si rolul acestora la un moment dat in societate.

Documentele arhivate sunt rezultate ale activitatilor juridice, comerciale, culturale, administrative, tehnice sau sociale, obisnuite.
Aceste documente au fost selectate din motive tinand de valoarea lor istorica, culturala sau doveditoare, pentru a fi pastrate pe termen lung sau permanent.
Documentele arhivate sunt aproape intotdeauna unice ca si continut si se pot prezenta sub diferite forme: manuscrise, carti, reviste, etc.
 
Persoana care lucreaza in arhiva se numeste arhivar iar studiul, practica de organizare, conservarea si asigurarea accesului la documentele arhivate defineste stiinta arhivelor.

Conform   <<Walch, Victoria Irons (2006). "Archival Census and Education Needs Survey in the United States">>  tipologia arhivelor cuprinde cinci tipuri de arhive: arhive academice, arhive de afaceri, arhive guvernamentale, arhive ale organizatiilor non-profit, alte arhive.

Arhiva SDA- Servicii de Depozitare si Arhivare, este o arhiva constituita ca o arhiva de afaceri, dar ca si structura cumuleaza arhive din toate cele cinci domenii.

Arhiva SDA – Servicii de Depozitare si Arhivare SRL, a fost infiintata in anul 2007,  iar ca detinator, compania SDA Servicii de Depozitare si Arhivare SRL asigura managementul acestei arhive si ofera servicii si solutii complete in domeniul arhivistic, conform legislatiei in vigoare.

Avand la baza o strategie comerciala solida si o politica de vanzari riguroasa, S.D.A. -  Servicii de Depozitare si Arhivare SRL a onorat in decursul activitatii servicii de arhivare si depozitare a documentelor incepand cu anul 2008, iar din anul 2010 SDA este furnizor al serviciilor de arhivare electronica.